Ion Alecsandru-the saga continues

extras din lucrarea mea de disertaţie, ''Argumente ale presei româneşti de după 1989 în sprijinul teoriei "spirala tăcerii" (cercetare: criza gripei aviare)'', susţinută la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2007, conducători ştiinţifici Prof. univ. dr. Paul Dobrescu şi Lector univ. drd. Nicoleta Corbu. 1. Opinia publică – imposibilitatea unei definiţii general acceptate Opinia publică este unul dintre cele mai importante şi de durată concepte menţionate în cadrul ştiinţelor sociale, având o largă aplicare atât în psihologie, sociologie, istorie, cât şi în ştiinţele politice şi cercetările făcute asupra comunicării. Conceptul de opinie publică se bucură de o largă preocupare venită din plan social, dar şi de un interes major manifestat de mediile ştiinţifice şi intelectuale în ceea ce îl priveşte. Idei despre opinia publică pot fi găsite în filosofia secolului al XVIII–lea, în lit

Noţiunea de pîine şi circ a căpătat în România post-decembristă valenţe nebănuite, a fost ridicată pe cele mai înalte culmi ale ridicolului. Românul deschide în ultimii ani televizorul pentru a se relaxa cu o nouă formă de divertisment: gîlceava nesfîrşită dintre oamenii politici şi flecăreala interminabilă a talk-showurilor. Problema este însă că nici o ştire nu a reuşit să ţină prim-planul mai mult de o săptămînă, promisiunile oamenilor politici rar depăşind graniţele emisiunilor sau articolelor de ziar în cadrul cărora au fost făcute. Altă primărie cu aceeaşi pălărie În campania electorală din primăvara lui 2005, actualul Primar general, domnul Adriean Videanu, a preluat programele şi subiectele de discuţie publică, altfel spus promisiunile, de la mult mai popularul său înaintaş, Traian Băsescu. Acesta nu putea să îşi permită să priveze ţara de cel mai carismatic Preşedinte dintre marinari pe care România putea să îl aibă şi este de înţeles că lucruri mărunte precum curăţenia Bu

Amenda Lear Săptămîna trecută mi-am luat o amendă de circulaţie, că tot e taxa pe viciu în actualitate, iar şofatul în condiţii normale dacă nu este vicios, măcar încalcă legea. Adică, încăpăţînîndu-mă eu să nu merg ca după mort cu 50 de km la oră, am fost luat de radar cum goneam pe şoselele Capitalei cu ameţitoarea viteză de 65 de km la oră. Viciul fiind recunoscut şi acceptat, a urmat partea cea mai grea şi anume plata amenzii. Avînd în vedere că agentul de circulaţie, după ce mi-a recomandat extrem de amabil să mă grăbesc încet, m-a sfătuit să mă îndrept către cea mai apropiată unitate CEC pentru a plăti amenda, asta am şi făcut. Se ştie că pe principiul ’’greşeala recunoscută este pe jumătate iertată’’ amenzile de circulaţie plătite în maxim 48 de ore de la data faptei se înjumătăţesc. La CEC însă, stupoare. Funcţionara de acolo mi-a spus cu un zîmbet înţelegător că amenzile de circulaţie se plătesc doar la Administraţia Financiară a sectorului în raza cărui locuiesc. ’’ Ce oamen